O scrisoare scrisă în lacrimi
Cineva de acolo îl nedreptățise pe Pavel, iar cei mai mulți l-au pedepsit. Pavel spune că acum este de ajuns: iertați-l, înainte ca întristarea să-l înghită. El explică scrisoarea scrisă cu lacrimi și vizita anulată, niciuna din răceală, ci din dragostea care nu voia să-i rănească din nou.
2 1Așa că am hotărât în mine să nu mai fac o altă vizită dureroasă la voi. 2Căci dacă eu vă întristez, cine îmi mai rămâne să mă bucure, dacă nu cel pe care l-am întristat? 3Am scris aceasta pentru ca, atunci când voi veni, cei care ar trebui să mă bucure să nu mă întristeze, fiind încredințat despre voi toți că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. 4Dintr-o mare strâmtorare și durere a inimii v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristez, ci ca să cunoașteți dragostea nespus de mare pe care o am pentru voi.
5Dar dacă cineva a pricinuit întristare, nu pe mine m-a întristat, ci, în parte, pe voi toți — nu vreau să fiu prea aspru cu el.
Iertați-l și redați-i locul
6Pentru un astfel de om este destulă pedeapsa aceasta dată de cei mai mulți. 7Așa că acum, dimpotrivă, ar trebui mai degrabă să-l iertați și să-l mângâiați, ca să nu fie copleșit de o prea mare întristare. 8De aceea vă rog să vă arătați din nou dragostea față de el. 9De aceea v-am și scris: ca să vă pun la încercare și să știu dacă sunteți ascultători în toate. 10Pe cine iertați voi, îl iert și eu. Ce am iertat — dacă am iertat ceva — am iertat de dragul vostru, înaintea lui Hristos, 11ca să nu fim înșelați de Satana, căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.
12Când am venit în Troa ca să vestesc Evanghelia lui Hristos, mi s-a deschis o ușă în Domnul, 13dar n-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă nu l-am găsit acolo pe fratele meu Tit. De aceea mi-am luat rămas-bun de la ei și am plecat în Macedonia.
14Dar mulțumiri fie aduse Tatălui nostru, care ne poartă totdeauna în alai de biruință în Hristos și care răspândește prin noi, în orice loc, mireasma cunoașterii lui. a a v14 Un alai de biruință era o paradă romană a victoriei, în care un general cuceritor își ducea prizonierii și ardea tămâie înmiresmată de-a lungul drumului — Pavel îl înfățișează pe Tatăl nostru conducându-și poporul în biruința lui Hristos. 15Căci noi suntem înaintea Tatălui nostru o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt mântuiți și printre cei ce pier, 16pentru unii, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru alții, o mireasmă de la viață spre viață. Și cine este în stare de aceasta? 17Căci noi nu suntem ca cei mulți, care fac negoț cu Cuvântul Tatălui nostru, ci vorbim în Hristos cu sinceritate, ca din partea lui, înaintea lui.
