Să mergem la casa Lui
O cântare a treptelor. A lui David.
Bucuria unui pelerin care ajunge la casa Tatălui nostru, cu picioarele stând chiar în porțile ei. Cetatea este locul unde se adună semințiile și unde se rostește judecata, așa că se roagă pentru pacea ei și spune că o face pentru frații lui, nu pentru sine.
122 1M-am bucurat împreună cu cei ce îmi ziceau: „Să mergem la casa Tatălui nostru.” 2Picioarele noastre stau în porțile tale, Ierusalime. 3Ierusalime, zidit ca o cetate strâns legată laolaltă, 4acolo unde se suie semințiile, semințiile Tatălui nostru, ca o rânduială pentru Israel, ca să aducă mulțumiri Numelui Tatălui nostru. 5Căci acolo erau așezate scaunele de judecată, scaunele casei lui David.
6Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului: „Cei ce te iubesc să aibă odihnă. 7Pacea să fie între zidurile tale, siguranța în palatele tale.” 8De dragul fraților mei și al prietenilor mei, voi zice: „Pacea să fie în tine.” 9De dragul casei Tatălui nostru, voi căuta binele tău.
