Moise se roagă Tatălui celui veșnic
O rugăciune a lui Moise, omul Tatălui nostru.
Moise așază o viață omenească alături de Tatăl său cel veșnic: o mie de ani trec ca straja de azi-noapte, iar oamenii sunt luați ca iarba dimineții. El nu cere mai multe zile, ci înțelepciunea de a le număra, și o bucurie pe măsura anilor de necaz.
90 1Stăpâne Tată, tu ai fost locașul nostru din neam în neam. 2Înainte să se fi născut munții sau să fi plăsmuit pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie tu ești Tatăl nostru.
3Tu îi întorci pe oameni în țărână, zicând: „Întoarceți-vă, fii ai oamenilor.”
4Căci o mie de ani înaintea ta sunt ca o zi care a trecut deja, ca o strajă în noapte. 5Tu îi mături ca un potop; sunt ca un vis, ca iarba care răsare dimineața, 6dimineața înflorește și crește, iar seara se veștejește și se usucă.
7Căci suntem mistuiți de mânia ta; de urgia ta suntem îngroziți. 8Tu ai așezat înaintea ta nelegiuirile noastre, păcatele noastre ascunse în lumina feței tale. 9Căci toate zilele noastre trec sub urgia ta; ne sfârșim anii ca un suspin. 10Trăim șaptezeci de ani, sau optzeci, dacă puterea ne ține; totuși ei nu aduc decât trudă și necaz — trec iute, iar noi zburăm. 11Cine cunoaște puterea mâniei tale? Urgia ta este tot atât de mare pe cât de mare este teama ce ți se cuvine. 12Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să dobândim o inimă înțeleaptă.
13Întoarce-te, Tată! Până când? Ai milă de slujitorii tăi. 14Satură-ne dimineața cu dragostea ta statornică, ca să cântăm de bucurie și să ne veselim în toate zilele noastre. 15Înveselește-ne pentru tot atâtea zile câte ne-ai smerit, pentru tot atâția ani câți am îndurat necazul. 16Să vadă slujitorii tăi lucrarea ta, iar copiii lor să vadă strălucirea ta.
17Fie bunăvoința Stăpânului Tată peste noi; întărește pentru noi lucrarea mâinilor noastre — da, întărește lucrarea mâinilor noastre.
