David strigă din peșteră
Un psalm de învățătură al lui David, când era în peșteră. O rugăciune.
David se roagă într-o peșteră și descrie o singurătate deplină: privește la dreapta lui și nimeni nu-l cunoaște, nu i-a mai rămas niciun adăpost, nimănui nu-i pasă dacă trăiește. Îl numește pe Tatăl său partea lui în țara celor vii și cere să fie scos din închisoare.
142 1Cu glasul meu strig către Tatăl meu; cu glasul meu îl implor să aibă milă de mine. a a v1 Un maskil este un cântec de învățătură menit cugetării — un psalm de meditat, nu doar de cântat. 2Îmi vărs plângerea înaintea lui; înaintea lui îmi spun necazul. 3Când duhul meu se topește în mine, tu ești cel care îmi cunoaște calea. Pe cărarea pe care umblu mi-au ascuns o cursă. 4Privește la dreapta mea și vezi — nu este nimeni care să mă cunoască; nu mai rămâne niciun adăpost pentru mine; nimănui nu-i pasă de viața mea. 5Strig către tine, Tatăl meu; spun: „Tu ești adăpostul meu, partea mea în țara celor vii.” 6Ascultă strigătul meu, căci sunt doborât de tot. Scapă-mă de cei ce mă urmăresc, căci sunt prea tari pentru mine. 7Scoate-mi sufletul din temniță, ca să aduc mulțumiri numelui tău. Cei neprihăniți se vor aduna în jurul meu, căci tu îmi vei face atâta bine.
