O cântare la sfințire
Un psalm. O cântare la sfințirea casei. Al lui David.
Scris pentru o sfințire, după vindecare. David recunoaște că, atunci când îi mergea bine, credea că nu se va clătina niciodată, iar apoi fața Tatălui său s-a ascuns. El susține că țărâna nu poate lăuda și încheie cu hainele de jale schimbate pe bucurie.
30 1Te voi înălța, Tatăl meu, căci Tu m-ai ridicat și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să se bucure de răul meu.
2Tatăl meu, am strigat la Tine după ajutor, și Tu m-ai vindecat. 3Tatăl meu, Tu mi-ai scos sufletul din mormânt; m-ai ținut în viață și nu m-ai lăsat să cobor în groapă.
4Cântați Tatălui nostru, voi, credincioșii Lui, și aduceți mulțumiri numelui Său cel sfânt. 5Căci mânia Lui ține doar o clipă, dar bunăvoința Lui ține o viață întreagă; plânsul poate ține toată noaptea, dar bucuria vine dimineața.
6Când mă simțeam în siguranță, am zis: „Nu mă voi clătina niciodată.” 7Tatăl meu, prin bunăvoința Ta ai întărit muntele meu; dar când Ți-ai ascuns fața, m-am înspăimântat.
8Către Tine, Tatăl meu, am strigat; Tatălui suveran I-am cerut îndurare: 9„Ce se câștigă dacă sunt adus la tăcere, dacă mă cobor în groapă? Oare Te va lăuda țărâna? Oare va vesti ea credincioșia Ta? 10Ascultă-mă, Tatăl meu, și ai milă de mine; Tatăl meu, fii ajutorul meu.”
11Mi-ai prefăcut jalea în joc de veselie; mi-ai dezbrăcat hainele de jale și m-ai îmbrăcat cu bucurie, 12pentru ca inima mea să-Ți cânte lauda și să nu tacă. Tatăl meu, Îți voi aduce mulțumiri în veci.
